Noul BlackBerry DTEK50 este destinat celor interesați de securitate

de: Alexandru Puiu
27 07. 2016

Noile telefoane BlackBerry au fost subiectul multor speculații în ultimele săptămâni și, cu toate că vânzările companiei sunt foarte mici, noul BlackBerry DTEK50 cu Android s-ar putea să atragă câțiva nostalgici.

Cei de la BlackBerry, la fel ca Samsung sau Apple, au devenit foarte ineficienți în păstrarea secretelor legate de lansarea de noi dispozitive. Din acest motiv, nu trece o săptămână fără încă un zvon despre un potențial dispozitiv care s-ar putea să ne convingă să ne schimbăm părerea despre BlackBerry. De această dată însă, nu vorbim despre un terminal ipotetic, ci despre noul gadget al companiei, un telefon cu un nume absurd de greu de pronunțat și la fel de dificil de reținut, BlackBerry DTEK50.

Înfățișat în materialele de marketing ca fiind cel mai sigur smartphone Android, un superlativ pe care l-am auzit destul de des în ultimul an, noul BlackBerry DTEK50 nu are neapărat un design revoluționar, dar are toate șansele să vă atragă prin simplitate. În plus, deja este disponibil pentru precomandă.

BlackBerry DTEK50, pe lângă faptul că este unul dintre puținele smartphone-uri cu Android ale companiei canadiene, acesta este construit în jurul unui panou Full HD de 5,2 inci protejat cu un strat oleofobic pentru a reține cât se poate de greu amprente. Se mândrește cu o cameră de 13 megapixeli, iar slotul pentru carduri microSD poate gâzdui capacități de până la 2TB.

Din păcate, în privința celorlalte specificații, cei de la BlackBerry au fost mai discreți, în speranța că particularitățile de securitate vor rămâne în centrul atenției. Din acest punct de vedere, dispozitivul va avea un sistem anti-malware nativ, sistemul de permisiuni pentru aplicații va fi îmbunătățit, iar actualizările de securitate de la Google vor ajunge la utilizatori în aceeași zi în care sunt publicate de gigantul din Mountain View. În plus, pe lângă elementele de securitate native din Android 6.0 Marshmallow, utilizatorii se vor bucura de Hardware Root of Trust și Secure Boot.

Prețul noului dispozitiv este de 300 de dolari și poate fi comandat începând de astăzi de pe ShopBlackBerry.com, deși va ajunge probabil și în alte magazine.